Arwendyss's Blog

Ma intreb de ce atat de rar se gasesc indivizi care sa propuna un model de convietuire in afara societatii si a statului, in cea mai comuna definitie a lor. Ar fi vorba despre modelele utopice si distopice. O utopie este un loc ideal sau o stare de viata ideale. Unele reprezentari ale acestor comunitati si ale modurilor de viata ideale pe care le propun au influentat platforme politice, desi sunt caracterizate de concepte foarte simpliste asupra naturii umane. Distopia, ca utopie negativa, reprezinta locul in care nimic nu este bine  si are tendinta de a fi mai viu si mai usor imaginata. Intr-un fel, asa cum iadul este mai usor de imaginat, pana la nivel de amanunte, decat raiul. Societati distopice au existat nu numai pe hartie, comunismul, stalinismul, fascismul avand trasaturi opresive si de control social.

Si in Romania au existat incercari de a constitui societati utopice, undeva in Baragan.

Aici un articol mai vechi despre cum ar arata lumea daca s-ar constitui societati cu reguli proprii: www.banknews.ro/stire/25049_experiment_social_libertarian_in_apele_oceanice_internationale.html

Mai degraba as numi-o Venetia in culori. Mi-a trebuit ceva timp sa ma hotarasc ce sa scriu. Adica nu ma puteam hotari intre a face o cronica de vacanta, echidistanta, realista si cat de cat obiectiva si o relatare la “cald” a ceea ce cred ca este acolo.

Ca turist, esti pus sa vezi ceea ce trebuie sa vezi. Scenagrafia este perfecta, nici o scapare, casele lacustre arata daramate dar nicidecum ca ar cadea prea curand. Mucegaiul si igrasia se afla exact unde te-ai astepta sa existe. Gondolierii vastesc incetisor, dar cu o deosebita precizie, fiindca pe canalele foarte inguste chiar si de 3 metri trec uneori si mici salupe. Pana si anunturile de pe pereti sunt scrise cu acelasi font, care face parte din scenografia locului.

Te plimbi pe strazile arhipline de oameni si numai cine a fost la Sighisoara in perioada Festivalului stie cum arata o multime de oameni care se plimba pe minuscule stradute. Dincolo de obiectivele turistice binecunoscute din Piata San Marco, Palatul Dogilor, si toate celelalte palate si cele 118 poduri, atractia stradutelor labirintice o reprezinta micile magazine.

Te plimbi impins de fluxul de oameni – toata lumea merge pe partea dreapta in sensul de mers – si incerci sa prionzi cat mai mult din vitrinele ce se deschid stanga-dreapta. Daca ai suficienta rabdare sa nu cumperi din prima zi, vei gasi sticla de Murano la preturi acceptabile, de multe ori la jumatate fata de ce vezi in alte magazine din Venetia. Dar asta inseamna sa colinzi suficient de mult.

Cuplate de cele mai multe ori cu sticlaria colorata, gasesti evident mastile de carnaval. Fara exagerare sute de modele, pictate  in cele mai diverse stiluri, cu pene sau fara, cu accesorii diverse,  simple sau extrem de costisitoare. Traditia mastilor are multe sute de ani si reprezinta tipuri de caractere din acele secole indepartate cand mastile venetiene erau purtate pentru a ascunde identitatea putatorului.

Costumele de carnaval sunt din toate gamele, de la kitch-uri ordinare ca cele de pe la noi din Metro, pana la costume din materiale superbe, asortate pana la cel din urma detaliu. Uluitor este ca doamnele care poarta aceste costume sunt de cele mai multe ori trecute de prima tinerete, ca sa nu zic destul de in varsta, atat cat se vede sub masca si peruca. Culori, colori vii peste tot, in vitrine, pe oameni, in piete, pe poduri si pe ape si un miros putin sarat de mare.

Am cumparat niste masti, insa nici una pentru mine, in speranta ca asta ma va motiva sa revin anii urmatori. E si asta un motiv…

Revin cu un post despre masti si costume venetiene de carnaval.

Maine plec la Venetia, sa prind din urma Carnavalul. Am sa fiu acolo pe final, vineri, sambata si duminica, cand o sa fie parada costumelor.
Revin cu povesti si culori cat de curand.

S-a scris ca ar fi singura carte in care autorul se dezvaluie ca om, ca pana atunci numai filosoful s-ar fi aratat oamenilor. S-a scris mult si pro si contra. Daca ati citit-o sau nu, am gasit aici o vechitura, cateva comentarii super animate si amuzante asupra unui pasaj de text:

http://www.youtube.com/watch?v=j1NbBMKMWNY

ce faci, astepti pe cineva? hmmm! la ce esti studenta? nu esti! a, ai terminat, ce ? si ce faci cu asta? iti spun eu, baietilor nu le plac fetele destepte. ce, ai gasit un baiat bun? fii sigura ca nu pentru filosofie te place. si, de cand sunteti impreuna? da, e ceva, dar pe un om nu-l poti cunoaste pana nu stai cu el zi si noapte, ca sa nu se mai poata ascunde. stiai asta? si, ia spune-mi, de cate ori l-ai trisat? poate e cazul sa te gandesti de cate ori te-a trisat el fara sa stii. sau poate te-ai gandit intotdeauna la asta. ei, asa crezi tu. iti spun eu, o femeie iubeste dupa sase luni si dupa un an jumate’ se plictiseste, pe cand un baiat iubeste dupa un an jumate’ si dupa doi jumate’ se satura. vezi, ai grija ca te apropii de perioada aia, ai grija. eu n-am fost insurat niciodata. am trait cu ea cinci-sase ani si dupa aia m-a trisat. am prins-o ca ma trisa cu altu’ si am lasat-o. uita-te la asta care se invarte p-acolo. a aruncat ieri nu stiu ce p-aici si asta… cauta mere padurete. da, ala e un arbust pitic care face niste mere mici si acre, da’ cand se coc se fac mai dulci. uite, a gasit, ce ti-am spus! odata l-am vazut pe unu’ in ior, ca eu ma mai duc sa fac plaja si sa inot, cum adunase multe mere d-astea mici. in zona asta vin multe personaje interesante. venea un nebun care se credea geniu, acu’ n-a mai venit demult, unu; care-si daduse doctoratul la cincizeci si sapte de ani in teoria lui einstein si care credea ca nu neamtu’ a descoperit asta. asta avea o teorie a lui, ca teoria relativitatii a fost transmisa printr-o proorocire pe care n-a putut-o descifra bine. da, interesant… mai venea la mine un profesor de filosofie care vroia un opuscul din paracelsus. uite, si-acu’ am aici un tratat de paracelsus. te pricepi la germana? mi-a zis asta ca mi-l traduce, da’ nu l-a tradus. ars magna, stii ceva de asta? da? m-a interesat intotdeauna alchimia, am vrut sa traduc niste tratate, da… veneau p-aici niste prostituate, la inceput erau cersetoare, apoi veneau imbracate frumos si doar imi faceau un semn cu degetul, asa!… p-aici mai treceau si niste hoti de buzunare… era unu’, caramba, care fusese in italia si l-au expulzat aia, de nu mai avea voie sa se intoarca, da’ el zicea ca se duce. daca mai treci pe la mine o sa vezi oameni interesanti… tot felul de oameni. stai, ce faci? unde pleci?

Falsii controlori de bilete.

Intamplarea a facut sa am  o perioada in care mai ca nu am iesit din casa.